miercuri, 11 august 2010

Sărbătoarea hramului Mănăstirii de la Stânceni

Sărbătoarea hramului Mănăstirii de la Stânceni

08.08.2010, Stânceni (Catholica) - Vineri, 6 august 2010, la Schitul “Sfânta Cruce” din Stânceni (Mureş), de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, s-a sărbătorit hramul bisericii schitului la aniversarea a zece ani de la sfinţirea acesteia. La invitaţia Maicii Eliane o.c.d., a fost prezent cu această ocazie Preasfinţia sa, Episcop auxiliar Vasile Bizău, sosit în ajunul sărbătorii. Vineri dimineaţa, programul liturgic s-a desfăşurat în aer liber, în faţa bisericii, începând cu orele canonice, urmate de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie arhierească. Au concelebrat nouă preoţi: din protopopiatele de Gheorgheni, de Târgu Mureş, de Oradea şi din străinătate (pr. Joseph Hermann s.j., preotul Mănăstirii “Sfântul Ilie” din Saint-Remy, a surorilor carmelitane care acum 15 ani au întemeiat şi schitul de la Stânceni; şi pr. Damasus Zuazua o.c.d., din Barcelona, cu experienţă misioanară în cadrul Ordinului carmelitan).

În predica sa, scrie pr. Cornel Dîrle pe BRU.ro, Preasfinţitul Vasile a transpus tema evangheliei zilei – a transfigurării – la condiţia comună tuturor creştinilor, adică cea de botezaţi, iar în cadrul acesteia, la condiţia particulară a vieţii monastice şi importanţa acesteia pentru viaţa Bisericii. La buna desfăşurare a Sfintei Liturghii a contribuit şi în acest an corul parohiei I din Târgu Mureş. După încheierea Sfintei Liturghii a urmat o procesiune pe Calea Acatistului Bunei Vestiri a Maicii Domnului, din incinta schitului, urmată de agapa frăţească. În mulţimea pelerinilor s-au remarcat grupul de copii din Târgu Mureş, îndrumat de pr. Flaviu Miheţ, şi uniformele cercetaşilor orădeni care în aceste zile şi-au instalat tabăra la poalele Călimanilor. A fost prezent şi un grup mai numeros în acest an din partea comunităţii evreieşti din Târgu Mureş. Prezenţa lor s-a datorat şi programului din cea de a doua parte a zilei: o rugăciune comună în cimitirul evreiesc din sat şi titlurile conferinţelor programate – “Sfânta Tereza a lui Isus (de Avila), spaniolă şi semită”, a pr. Damasus Zuazua o.c.d., şi “Relaţiile iudeo-creştine în Polonia”, a Martei Titaniec (Varşovia), secretară generală a Consiliului pentru dialogul iudeo-creştin din Polonia.

Sursa: BRU.ro

Imagini

Un comentariu:

Unknown spunea...

you are invited to follow my blog